Dilema

Serenade la balcon si rochie alba de mireasa, sau o camera de hotel si cateva prezervative alaturi de un necunoscut?

Iubirile mari, cele din carti sau filme, sunt de cele mai multe ori o poveste in care el o cucereste, iar ea, impotriva parintilor, societatii in care a fost educata, se lasa cucerita si sedusa. Dragostea dintre cei doi se concretizeaza intr-o noapte de amor si promisiuni de iubire vesnica. Atunci, dupa ce si-au jurat iubire nesfarsita, societatea ii desparte, sau parintii, sau razboiul, sa un uragan, sau o bomba atomica, sau te miri ce accident banal, iar finalul fericit nu ramane decat o amintire, o iluzie.

Filmele americane propun "iubirile de o noapte" (one-night-stand-urile). Cei doi se intalnesc intr-o discoteca si merg undeva intr-un colt obscur(camera de hotel) si au parte de o partida buna de sex, iar a doua zi se despart, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic (cred ei).



Eu, adolecenta de 17 ani ( :)) ), caut sa aflu cum e bine. De incercat, nu prea e o idee buna, caci dragostea eterna gen romeo si julieta necesita puritate, inocenta, in schimb one-night-stand-ul nu respecta norme de pudoare.



Romanul "Indragostita de un masay" (Corrine Hoffman) pune in evidenta cum educatia face ca dragostea sa dispara cand cei doi au o perceptie total diferita chiar si in ceea ce priveste gesturile. Femeia, e cea care are curajul sa riste totul pentru dragostea lor si sa plece de la civilizatie la o coliba din paie din savana. Tot ea decide ca dragostea nu mai are sens cand gelozia si barierele culturale sapa un sant adanc intre cei doi.

Barbatii se conformeaza. Se obisnuiesc cu lipsa femeii iubite, o inlocuiesc cu o betie, sau cu o alta femeie. Barbatii pot face sex fara sa simta ceva mai mult decat atractie fizica. Sau nu?



Nu as putea sa las electricitatea si apa curenta "din dragoste". Ma impresioneaza povestile romantice, dar nu cred ca pot sa le si traiesc. Ma despart greu de lumea in care traiesc. Simt ca... s-ar bloca fara mine! :D



Nu as putea nici sa fac dragoste cu un necunoscut pe care sa nu-l mai vad niciodata. Daca as sti ca in cele cateva ore petrecute cu el, nu voi incepe sa simt nimic pentru el sau ca voi putea uita oricand episodul, poate ca as ceda unei aventuri de o noapte. Dar daca toata viata voi privi in urma si voi suspina dupa el, asa cum eroinele romanelor indragostite la prima vedere se topesc dupa "alesul" lor?



De unde stii ca el e alesul?

O relatie fie ea scurta sau de lunga durata, presupune fluturasi in stomac si grija pentru celalalt. Dar daca la urmatoarea relatie fluturasii sunt mai mari?

Risti sa ramai cu cel care e deja langa tine pentru ca stii ca de fiecare data cand l-ai intalnit inima parea ca va bubui, iar toti ceilalti erau nimic pe langa el. Si daca e dragoste d-aia mare si in ziua nuntii unul moare din cauza unui cataclism? Dar daca problemele casniciei anuleaza dragostea?
Normal, trebuie sa risti ca sa castigi.

Dragostea din carti ma fascineaza. Dar in viata reala, nu as putea lupta contra principiilor ca sa am alaturi pe cineva atat de diferit.

Sex, Sex

"Eu visez la iubire, dulce amagire sunt o romantica..."

Imi doresc sa scriu ceva, ce gandesc, fara sa mai fiu de partea morala a barierei pe care nu vreau s-o trec. Nu scriu pentru ca e cineva care ma asculta oricand vreau sa trec bariera; nu scriu pentru ca sunt lucruri care nu trebuie spuse decat celor care pot sa auda ce gandesc, fara sa se gandeasca la imoralitatea celor pe care le gandesc.

Nu sunt o romantica. Am aflat ca romanticii sunt inadaptati, prea sensibili, prea exagerati in sentimente; sunt clasica. Dar contrar conservatorismului care se vede de dincolo de bariera, vreau sa evadez; stiu ca evadarea imi va face mai mult rau decat bine, de aceea respect bariera. Acum vreau sa evadez, sa spun ce gandesc. Nu pot!

Nevoia de evadare vine melodia veveritelor "Nu am cu cine".

Sufar de dualitate. Nu ma refer la dualitate in sensul ca vorbesc cu "eu" din oglinda, ci la lupta pe care o port cu mine insami cand nu stiu ce sa aleg sau ce sa cred. Sentimentele sunt cea mai favorabila tema de dezbatere intre "eu" si .. "eu".

Sunt fericita in sinea mea. Stiu ca sunt fericita, dar sunt si trista. Ma enerveaza oamenii imaturi, cei care se straduie prea mult sa ia o decizie si cei care vorbesc prea mult. Prefer sa nu mi se vorbeasca decat sa mi se spuna lucruri nesemnificative. Oricum, atentia si auzul meu sunt extrem de selective, nu aud decat ce vreau, nu sunt atenta decat la ce e important.

Am o viata de realizat, si o voi realiza respectand bariera impusa. Sa fii transparent te face vulnerabil, de aceea e mai bine sa fie in spatele barierei celalalt "eu". Sa spui minciuni te distruge complet, dar cine zice ca a spune jumatate din adevar e minciuna?