Simt ca viata mea se decide acum. E momentul marilor decizii, al intersectiilor vitale. Gasesc o presiune enorma pe umerii mei, dar imi place ca totul se desfasoara conform dorintelor mele, desi inca nu constientizez pe deplin adevarata resposabilitate a acestor lucruri. Eu sunt un copil, sunt mai copil decat acum patru ani cand am inceput liceul, si asta intr-un mod paradoxal. As lua-o de la capat fara sa schimb macar o suflare. Bucuriile, lacrimile, dezamagirea si reusitele, toate m-au transformat in cea mai iubita bubulina!
Revin la decizii. BAC-ul, Admiterea, emoltiile clasei a 12-a sunt incomparabile cu dificultatea alegerii pe care o am de facut. Imi doresc sa raman pe loc: sa fiu rasfatata tuturor. Ma tem de schimbari, desi mereu am schimbat cate ceva, spre exemplu locuinta. Poate ca am nevoie de stabilitate; hmm.. acesta poate fi un raspuns la intrebarea mea existentiala. Stabilitate deci..
In curand incepe distractia: ma asteapta o sala mare intr-o cladire veche. Seamana cu clasa in care am inceput scoala, tot "boboc" voi fi, doar ca in loc de flori pe bancute voi gasi cadavre pe mese de disectie. O sa fiu medic. Am o multime de planuri... vreau sa nu-mi pierd entuziastmul si vreau sa schimb ceva: totul!v]
Zilele astea mi-am revazut amintirile; toate. Am un zambet pe fata cand ma gandesc la viata de liceul cu lucrurile care mi s-au intamplat. Sunt convinsa ca nu am ratat nimic si am trait totul la intesitate maxima, in ritmul meu cel mai alert.
Sunt fericita, iar fericirea mea, pe viitor, depinde de alegerile pe care le fac acum.