Oameni

Ei bine, imi place sa cred in oameni. Imi place sa le zambesc, sa le dau sfaturi, sa pot sa ma incred in ei. Cand spun oameni, spun prieteni. Niciodata n-am regretat prea tare ca am avut incredere in cineva, dar de suferit de pe urma oamenilor, am suferit destul. Poate ca faptul ca pentru mine oameni=prieteni e un defect; Cu toate astea, aceasta egalitate e singura solutie de a le acorda celor din jur sanse egale.
Insa cand ceva scartie, deja imi dau seama ca ceva e gresit. rectific: ca totul e gresit si e pierdut!, adica relatia mea cu "prietenul" (a se citi: amic, prietena, iubit!) e sortita finalizarii. Doi oameni au reusit sa ma faca sa revin la ei dupa ce m-au dezamagit. Rectic iar: nu m-au dezamagit, de fapt. Pentru ca a dezamagi inseamna a te califica mai prejos decat asteptarile celorlalti sr crede ca te-ai putea califica. Acesti doi oameni, i-au dezamagit mai degraba pe cei din jurul meu, si astfel imprejurarile m-au departat de ei )dar tot ele m-au adus iar impreuna cu ei).
Revin la oameni. Care sunt oameni pentru mine? Toti. Dar imediat ii remarc pe cei care au aceleasi puncte de atins ca si mine. Nu discriminez si nici nu inseamna ca nu acord sanse egale. E ca si cum unii invata despre Columna lui Traian azi, pentru ca azi au istoria, iar altii afla maine, pentru ca maine au cursul.
Imi place la nebunie sa fiu ascultata, desi in majoritatea timpului, eu ii ascult pe altii. Oamenii trebuie sa stie cum sa ma contrazica. Daca ma ataca direct si cu multa lume, tocmai pentru ca imi sunt oameni, s-ar putea sa piarda din respectul pe care il am pentru ei. In schimb, daca mi se spune discret si chiar in mod diplomat (desi accept si confruntarile directe), iau in considerare.
Poate ca sunt conservatoare, tradionalista sau cum vreti voi, dar acum, mai ales acum, simt nevoia sa "vad" cat mai mult oameni. Sau sa "revad"...