..gand..

Cand m-am apucat de blog incepusem o poveste inspirata din realitate, dar mi-am dat seama ca aveam prea multe personaje si nu as fi inteles nimic din ceea ce as fi scris (nici macar eu, vreau sa spun..). Oricum, povestea si-a atins scopul. De fapt, cand mi-am facut blogul, l-am facut pentru ca voiam sa arat cu adevarat ce gandesc, dar pe parcurs mi-am dat seama ca pot sa spun in fata ce gandesc, asa cum fac mereu. Adevarul e ca eram diferita cand m-am apucat de scris aici. Voiam sa ma transform, sa fiu asa cum sunt acum, dar nu stiam ce implica o astfel de transformare. Acum stiu, si nu regret nimic, ca de fiecare data. Din nou obtin ce-mi doresc si sunt fericita si zambesc. Nu stiu cauza; nu stiu daca el, daca acea noapte, daca dorintele, daca zapada, daca iaurtul sau ciocolata; ideea e ca zambesc si pot sa fiu eu.

Citeam undeva ca noi fetele ne indragostim de un barbat pentru aceleasi trasaturi din cauza carora mai tarziu ne vom enerva. La urma urmei nu stiu de ce ma enervez cateodata si imi vine sa tip si sa fac urat; alatadata mi-ar place la nebunie sa se poarte exact la fel (si nu e vorba de circumstantele in care face un gest). Nu mai vorbim de faptul ca ma trezesc ca fac anumite gesturi pe care daca le-ar face el as bazai secole. In fine, eu mereu spun ca trebuie sa saruti multi broscoi pana descoperi printul. Ideea e sa sti cand ti-ai descoperit printul si sa stii ce print iti doresti si sa-l accepti asa cum e. Complex...

In ultima vreme toata lumea din jurul meu isi rupe/scrinteste cate un picior. E trist si plictisitor sa stai cu saptamanile in pat cu cimentul pe tine (ghips). Si mai trist e ca s-ar putea sa n-ai voie la schi iarna asta. Eu nu simt ca e iarna decat daca dupa ce ma bat cu zapada sau ma dau cu sania, beau vin fiert. Cred ca o sa sjung alcoolica; dar iarna, pentru mine, e zapada si vin fiert.

Tocmai am primit niste versuri: " we've got tonight, who needs tomorrow?.." si imi amintesc de.. Versurile astea mi se par incredibil de iresponsabile. :D