Imaginatie

"Te-am visat noaptea trecuta. Mi-ai spus ca ma iubesti si ne-am impacat.."
Cum puteam sa-i spun ca e doar un vis si ca eu nu mai simt demult nimic pentru el, fara sa-l doara? E trist ca un vis atat de frumos poate fi cosmar in realitate. Imaginatia ne joaca adesea feste si ne trezim ca era mai bine cu capul cufundat in perna, decat in lumea aceasta plina de abstract si lipsita de sens. Adesea ma intreb de ce am fost creati, daca avem un rost anume, daca suntem cu adevarat stapani pe sine sau doar noi ne imaginam acest lucru, cand de fapt suntem marionete in mainile unui comediant la teatrul de papusi. El, de exemplu, ma vrea pe mine, dar eu vreau pe altcineva. Daca as avea situatia in mainile mele, atunci as fi cu el si am fi amandoi fericiti, dar, din pacate ratiunea nu poate domina sentimentele. Simt ca m-as lupta cu morile de vant daca as mai incerca. Oare ce vor aceste mori de vant, de ce nu-mi dau pace?

Pana la urma nu e vorba doar de mine; daca generalizez imi dau seama ca nimic nu poate fi cu adevarat premeditat si tot ce e concret, e de fapt o iluzie, cea mai periculoasa greseala e sa crezi ca ai fraiele in maini. Pentru ca nu le ai, e de ajuns sa respiri, iar echilibrul creat in mintea ta, de catre imaginatia ta, se va darama. Degeaba ne chinuim sa facem "ce trebuie" impotriva a ceea ce inima sau comediantul vrea sa facem, pana la urma, de fapt inca de la inceput, chiar daca ne mintim ca nu e asa, suntem nefericiti si ne simtim fara rost, abatuti.

Oare am fost creati sa visam? Sa ne lasam imaginatia sa zburde?

Eu cred sau vreau sa cred ca am un rost pe lumea asta. Care e? Nu stiu, am fost convinsa de atatea ori ca-l stiu, si tot de atatea ori am primit alta convingere, incat pot sa spun ca nu stiu si ca sunt pierduta intr-o mare de idealuri, iar fiecare nou gand mi se pare reperul perfect. E ca atunci cand esti cu un om si simti ca-l iubesti, ii spui acest lucru, dar dupa ce va despartiti si gasesti pe altcineva simti nevoia sa spui acelasi "te iubesc", iar cel pe care il "iubeai" inainte nu-ti mai trezeste niciun sentiment. E ca vremea si rubricile de meteo de dimineata: se anunta 30 de grade si cald, dar in mijlocul zilei ploua, desi tu credeai ca rochia bej si sandalele sunt recomandate intr-o astfel de zi.

Un copil de 7 ani isi imagineaza cum va fi primul sarut. Si parca vede o inima cu inimioare si simte o caldura intensa si gustul ciocolatei si satisfactia lui Jerry ca a scapat iar de Tom. Cand descopera cu adevarat pasiunea, e dezamagit ca nu asa cum isi imagina, dar fericit ca sentimentul e mai frumos. ok, poate nu e fericita comparatia, dar de cate ori nu ti-ai imaginat ceva, si cand ai descoperit cat de diferit e, nu ai fost dezamagit si totusi fericit?

Pot sa spun ca sunt o norocoasa, m-am indragostit la prima vedere si atunci, la inceput, visam la plimbari sub cerul instelat si dimineti cu mic-dejun la pat. Dupa ce ne-am despartit am visat aceleasi lucruri cu altcineva, dar cand am revenit la "alesul" imaginatia mea a prins iar aripi, mai puternice si care au inceput sa zboare pe altfel de culmi: mai inalte si cu altfel de culori, altfel combinate intre ele. Si daca maine lucrurile se vor rasturna iar? S-au rasturnat ele in cazuri ce pareau mult mai sigure! Trebuie sa recunosc ca acum pot sa bag mana in foc ca voi ramane alaturi de el pana la sfarsitul vietii.

Noaptea..noi oamenii, anatomic vorbind, suntem facuti sa petrecem opt ore pe noapte dormind. E un chin sa nu dormi o noapte; cafea pare sa faca minuni, dar oboseala tot se resimte. Ei bine, nici macar in somn, imaginatia nu se desminte. Fie ca adormi gandindu-te la ce ai maine de facut, sau cu gandul la o pereche de adidasi sau cu gandul la sarutul dupa care te topesti, noaptea iti arata poze si filme cu povesti al carui personaj esti sau nu si in care apar cele cu gandul la care ai adormit. Si te trezesti si incepi sa cauti semnificatii si sa-ti explici ce a vrut noaptea sa-ti spuna.

Suntem facuti sa cautam concretul, doarece ne-am nascut in abstract. Imaginatia e barca in care calatorim si care, deoarece vaslele nu sunt la noi, ne duce cand mai aproape de malul concret, cand mai aproape de malul abstract.

Cand zici ca faci ceea ce-ti dicteaza ratiunea, nu te intrebi care e, de fapt ratiunea? Cand vrei sa-ti asculti inima, nu te gandesti care e cu adevarat vocea inimii? De unde stii ca ai facut alegerea potrivita? Ai trait si urmarile celeilalte alegeri ca stii care e mai buna?

De multe ori mi-am zis: gata! aici e cazul sa ma opresc. Daca maine nu o sa mai fiu si nu o sa mai traiesc ceea ce as fi putut trai? Daca fericirea imi era destinata spre gasire in acel moment? Destin?

Multumesc lui vlad pentru ideea acestui post. Probabil vor mai fi si altele.