Stari si sentimente

De ceva vreme am tot incercat sa ma razbun, sa spun ce simt si ce gandesc, sa deschid ochi, sa ma descarc in asa fel incat sa ma simt mai bine pe acest blog. Si am reusit. Cel putin la partea cu descarcatul si simtitul mai bine, am reusit. Totusi, de ce sa nu recunosc, ceva ma framanta si ma doare si ma face sa ma simt prost/rau. E vorba de prietenie. Daca as fi fost sigura de prieteniile mele, de oamenii in care pun baza nu mi-ar fi mai pasat de cine pe cine injura, de cine pe cine bate etc etc.. De ce anul trecut eram atat de apropiati unii de altii? Pentru ca aveam incredere unii intr-altii, pentru ca ne respectam. Stiu ca sunt perceputa ca cea care face morala. Ca cea care incearca sa schimbe oameni si mentalitati. Stiu si ca oamenii nu se schimba. si nici metalitattile lor. Dar imi place sa deschid ochii celui care greseste, mai ales daca imi e prieten; daca am incredere in el si daca tin la el.
Sincer? Imi e al naibii de dor de clasele mai mici, cu precadere mai dor de a 9a. Dar nu-mi place sa traiesc in trecut. Si m-am schimbat de pe a 9a pana azi. In mare parte datorita (mie imi place sa spun datorita pentru ca cred ca pentru bine schimbarea a fost benefica!) evenimentelor mai putin fericite prin care am trecut. M-am schimbat si asteptam acelasi lucru si din partea voastra, desi era o asteptare nefondata, chiar egoista as putea spune, pentru ca nu va pot cere sa va invartiti in jurul meu!
Mi-ar place sa-mi faca fiecare o lista cu doua coloane: ce-i place si ce nu-i place la mine, mai bine zis: ce e bine si ce nu e bine la mine. Si as mai vrea sa nu stiu ce si de la cine vine ca eu sa pot realiza unde gresesc. Dar...mi-e teama sa cer chestie asta pe scara larga, pentru ca, logic vor exista si rautati.
Cred ca de fapt, problema mea e ca vreau o lume prea perfecta.
Dar ce sa fac daca ma tot chinui sa accept oamenii asa cum sunt si nu pot (desigur, poate n-am incercat cat ar fi fost necesar)? Propunandu-mi sa-i accept asa cum sunt m-am instrainat de ei. Si asta e adevarul. Dar nu prea regret. Nu imi pare rau ca invat sa-mi dozez increderea in oameni, dar imi pare rau ca nu mai pot face fiecare zi sa straluceasca. Imi pare rau ca nu ma mai intorc de la scoala cu bateriile incarcate (da, de la scoala ma intorceam cu energie; energie sa povestesc ce grozavii am mai facut si cat de bine ma simt alaturi de colegii mei).
Cineva mi-a zis ca am mai multe personalitati. Si da, poate fi adevarat. Una eram eu cea plina de viata si de spontaneitate, iar alta sunt acum cand ma gandesc si de trei ori daca e bine sa spun sau nu ceva, daca trebuie sau nu sa am incredere in cineva.
Acelasi cineva mi-a spus ca sunt instabila in sentimente. Aici e gresit. De fapt s-a exprimat gresit, voia sa spuna ca trec prea repede de la o stare la alta, de la o parere la alta. Pentru ca despre sentimente...cand simt, atunci simt. E adevarat ca am spus candva "te iubesc" si nu simteam, dar aici nu e vorba de astfel de sentimente. Deci cand spun ca tin la cineva si ca e prietenul meu, atunci chiar tin, chiar daca ma enervez pe el si tip si ii strig in fata unde greseste. Ca si acasa cand iti spun ai tai ca te iubesc iar a doua zi te cearta, nu inseamna ca nu te mai iubesc, inseamna ca ori ai gresit tu, ori sunt ei prea nervosi. Revin la starile mele schimbatoare. Aici nu pot sa contrazic. Acum sunt optimista si simt ca as putea sa schimb luna in soare cu un suras, iar apoisunt atat de pesimista incat zici ca maine se termina lumea. Dar asa sunt eu. Asa sunt de cand ma stiu si nu cred ca e asta o problema majora in relatia prietenilor mei cu mine.
"Exagerezi", asa mi-a mai zis. Da, dar nu cred ca am exagerat din placere (ca barfesc , etc..si stiu ca nici tu nu te-ai referit la asta!), de obicei exagerez ca sa creez un soc. In zelul meu de a-i schimba pe cei din jur simt nevoia sa-i fac sa creada ca e ca mine. Si e ca mine, dar nu cum percep ei ceea ce vreau sa le spun, pentru ca eu exagerez.
Ma mai si contrazic. De fapt nu stiu sa ma exprim cum ar trebui. Si contrazicerea mi se trage tot de excesul de zel.
De aceea vreau listele alea cu coloane. Vreau sa stiu unde gresesc. Vreau ca macar in lumea asta imperfecta, eu sa ma apropii de perfectiune. Nu vreau sa ma schimb, vreau doar sa stiu unde gresesc, sa pot sa sa ma simt bine impreuna cu cei cu care imi petrec atata timp pe zi.

Am realizat cu tristete ca in posturile anterioare am facut sa se simta oameni care nu trebuiau sa se simta. Ma intreb daca cei carora le era adresat cu adevarat un post au avut remuscari...

Si cu toate astea, cand nu sunt la scoala pot sa ma bucur fericirea in lucrurile marunte!Si sunt optimista. Dar lumea mea imaginara si perfecta nu poate concepe bucurie fara o zi plina de energie la scoala...