Mereu mi-am dorit sa fiu mai mare, pentru ca atunci cand imi doream ceva mi se spunea ca voi primi cand voi mai creste. Am primit tot ce mi-am dorit, chiar si toate lucrurile la care nici nu indrazneam sa visez. Dar am ajuns mare prea repede si vreau sa tin timpul in loc. Imi place cum sunt acum, cum gandesc, ce prieteni am, imi plac dorintele de acum si nu vreau sub nicio forma sa le indeplinesc, iar apoi sa-mi pierd interesul fata de ele. Imi place sa alerg dupa idealuri. Cand privesc la cei mai mici ca mine imi amintesc cum eram eu in timpul pe care ei il petrec acum, imi amintesc ce gandeam, la ce speram. O dorinta naste pe alta, si uit mereu cat de tare m-au bucurat toate realizarile mele fiindca tot timpul imi doresc altceva, fara sa apuc sa zambesc si sa ma simt multumita fata de ceea ce am realizat.
E greu sa scriu la persoana intai.
Candva mi-am dorit sa fiu ca ei. Pareau perfecti, siguri pe ei, plini de viata si idei bune. intr-un fel am si ajuns ca ei, dar acum nu mai am aceeasi admiratie, acelasi entuziasm.
Nu ma simt batrana, din contra, ma simt mai copil ca niciodata si am senzatia ca pot face orice, dar cand privesc la altii, mai mici, mi se pare ca pierd ceva. Parca vreau sa raman cu ei, ca ei, dar vreau, inca mai vreau sa fiu mai mare, caci mai am multe de descoperit.