Vad conturul viitorului...

Medicina.. visul meu frumos si tainic care se implineste zi de zi. Sunt mandra de alegerea pe care am facut-o, sunt mandra ca ma chinui cu invatatul si ca nu am timp de irosit cu uitatul la televizor, pentru ca trebuie sa invat la anatomie..

Si vreau:

Anul acesta de Craciun vreau sa daruiesc dragoste. E ultimul meu Craciun de "copil" si vreau sa ma bucur de toata magia.

Cu lacrimi in ochi

Se intampla multe lucruri cu mine. Simt ca incep sa ma transform, dar ca sunt aceeasi. Inca sunt fascinata, speriata si oripilata de Bucuresti; intr-un mod bizar imi place, dar il urasc: acelasi Inter, impunator, poate fi minunat, dar dimineata, in zi ploioasa, cand bate vatul cu vreo 60 km/h si simti ca zbori (nu in sensul bun) vrei sa-l darami; acelasi parc din curtea facultatii

superb, ruginiu, cu bancute de lemn si medici stand la cafea in halate verzi de chirurgie, e plin de ambalaje si resturi de tigari; la fel metroul, strazile si oamenii: cateodata ma fac sa ma simt bine aici, dar des imi amintesc ce frumos e la Campulung, ce liniste pe micul bulevard cu tei..

Ma trezesc mereu aducandu-mi aminte. Eu nu ma adaptez usor, am inteles asta abia acum, aici. Mi-e dor de ai mei, de programul de acasa, de trezitul la 6 sa ajung la ore la dinicu (ajungeam mereu la finalul orei desi ma trezeam la timp).. Simt ca locul meu e acolo. Cand trebuie sa plec de acasa duminica imi vine sa plang, desi nu fac nimic deosebit acolo si chiar ma enervez ca alerg la metrou cu bagajul plin de carti sa prind lucky ca sa ajung acasa si sa nu fac nimic; dar cand trebuie sa vin inapoi aici imi vine sa plang. Ma sensibilizeaza tocmai orasul acesta insensibil.

In seara aceasta m-am inscris la un proiect si primul lucru la care m-am gandit a fost sa il pun in practica si la Campulung! Maine plec si abia astept sa vad teii fara frunze de pe bulevard!

E frumos la facultate si cred ca e singurul loc de care simt ca apartin; si acasa simt ca e acasa, dar nu ma simt ca acasa, am tot timpul senzatia ca-mi lipseste ceva. Dar am atatea momente frumoase petrecute la "scoala"..

Anatomia se transforma intr-o poveste, balaurul se apropie, dar tot mi se pare magica; (balaurul e primul colocviu). Apoi privelistea de pe Universitar, parcul din fata facultatii, amfiteatrul mare.. Cand ma gandesc cam ce fac eu aici, ma simt fericita si implinita, dar cand ma gandesc la Campulung ma simt trista ca nu sunt si eu acolo...

Mi-e dor..

the time of my life

Exista un lucru magic de la care porneste toata pasiunea: dansul!Am atatea de povestit, dar nu vreau sa le dau drumul. E ca si cum le-as lasa sa plece, ca si cum nu ar mai fi doar gandurile mele.
Sunt totusi cateva cuvinte pe care trebuie sa le scriu:
tu
eu
dragoste
facultate
pasiune
levin si kitty
cuvantul din patru litere
incredere
o petala
teama
sambata
sex
vise
bucuresti
noi doi
raspunsul meu:DA!

Lucrurile sunt pe cale sa explodeze

Simt ca viata mea se decide acum. E momentul marilor decizii, al intersectiilor vitale. Gasesc o presiune enorma pe umerii mei, dar imi place ca totul se desfasoara conform dorintelor mele, desi inca nu constientizez pe deplin adevarata resposabilitate a acestor lucruri. Eu sunt un copil, sunt mai copil decat acum patru ani cand am inceput liceul, si asta intr-un mod paradoxal. As lua-o de la capat fara sa schimb macar o suflare. Bucuriile, lacrimile, dezamagirea si reusitele, toate m-au transformat in cea mai iubita bubulina!
Revin la decizii. BAC-ul, Admiterea, emoltiile clasei a 12-a sunt incomparabile cu dificultatea alegerii pe care o am de facut. Imi doresc sa raman pe loc: sa fiu rasfatata tuturor. Ma tem de schimbari, desi mereu am schimbat cate ceva, spre exemplu locuinta. Poate ca am nevoie de stabilitate; hmm.. acesta poate fi un raspuns la intrebarea mea existentiala. Stabilitate deci..
In curand incepe distractia: ma asteapta o sala mare intr-o cladire veche. Seamana cu clasa in care am inceput scoala, tot "boboc" voi fi, doar ca in loc de flori pe bancute voi gasi cadavre pe mese de disectie. O sa fiu medic. Am o multime de planuri... vreau sa nu-mi pierd entuziastmul si vreau sa schimb ceva: totul!v]
Zilele astea mi-am revazut amintirile; toate. Am un zambet pe fata cand ma gandesc la viata de liceul cu lucrurile care mi s-au intamplat. Sunt convinsa ca nu am ratat nimic si am trait totul la intesitate maxima, in ritmul meu cel mai alert.
Sunt fericita, iar fericirea mea, pe viitor, depinde de alegerile pe care le fac acum.

zApAdA

Nu-mi displace ca a venit "primavara" cu zapada mai ceva ca in toiul iernii si ca mai am 3 luni pana sa dau Admiterea. M-am plictisit sa invat la bio si sa fac variante la mate. Oricum nu vreau sa ma plang, vreau sa scriu fiindca imi e dor sa scriu.
Inainte ma gandeam cum sa te lasi de scris pe blog cand ai atatea idei? Iar acum, desi am mereu idei, pana ajung acasa sa-mi deschid calculatorul imi pica ochii pe te miri ce, si uit ca aveam in cap sa scriu ceva.
As vrea sa ma dau cu sania; iarna asta nici macar la schi n-am mers. De-asta inca mai ninge, ca eu nu am apucat sa schiez; pana nu merg eu la schi nu se opri din nins! ha! uite ce argument bun ca lumea graviteaza in jurul meu! :))
Cateodata ma mai apuca ceva nostalgie legata de terminarea liceului, dar nu vreau sa scriu acum nimic despre asta .

Cozonac

Rasplata mea, dupa multa munca, rasplata sufleteasca sau morala, gandurile mele cele bune care s-au implinit in timp, dupa ce eu le uitasem acolo intr-un sertar, ma fac sa cred ca sunt un om important. Am reusit sa-i fac sa ma iubeasca pe cel mai bun tata si pe cea mai iubitoare mama, si-l am alaturi pe omul potrivit. Cunosc un barbat care scrie pentru mine si influentez mereu gandirea multor cunostinte. Dar pot eu sa ma descurc cu atata resposabilitate? Pot eu sa fiu atat de prezenta in vietile lor fara sa le fac rau? Nu e mai bine, oare, ca eu, cu gandirea mea atat de diferita de a lor, sa nu-i influentez? Imi doresc in fiecare clipa cate ceva, si simt cum toate dorintele mi s-au implinit. Ce pret voi plati pentru ca sunt asa de fericita? Mereu ma tem de un cutremur. Dar daca acest cutremur nu va fi un seism, ci un cutremur personal cauzat de o decizie proasta? Daca voi da cu piciorul lampii fermecate care-mi indeplineste dorintele? Ma tem si nu am incredere, iar cel mai mare dusman al meu sunt chiar eu. Imi doresc sa mi se indeplineasca numai gandurile bune!