Simt ca timpul ma sufoca, imi taie respiratia si imi mananca ficare zi. As vrea sa pot sa-l tin in loc; as vrea sa-l opresc in momentele frumoase, as vrea sa-l retraiesc cand imi amintesc "clipele nemuritoare", as vrea sa-l fac sa astepte pana imi vine cheful sa invat la biologie sau sa fac probleme la chimie la sfarsitul de saptamana, as vrea sa-l mint ca n-a trecut ca sa-l traiesc si sa-l simt clipa de clipa. E dureros cat de repede trece, e dureros ca nu-mi da timp sa ma gandesc de sapte-opt-treizeci de ori inainte sa iau o decizie, e necrutator; Vreau ca timpul sa nu mai fie timp; Vreau sa nu se mai scurga si sa nu ma mai oboseasca!
Stiu ca nu se poate.
Ma chinui sa-l surprind. Vreau sa-l adun in cuvinte, sa-l prind in memorii, vreau sa-l traiesc din nou povestindu-l. Si, spre surprinderea mea, aproape ca nu se poate nici asta.
Timpul ma preseaza. Curand voi pleca de aici si voi merge sa cunosc alt oras. Nu vreau! alt oras e mai frumos pentru ca nu locuiesc in el si nu am timp sa-l cunosc asa cum e defapt.
N-ar fi frumos sa-i fac o cate-o poza zi de zi ca sa-l am aici?