Lucrurile sunt pe cale sa explodeze

Simt ca viata mea se decide acum. E momentul marilor decizii, al intersectiilor vitale. Gasesc o presiune enorma pe umerii mei, dar imi place ca totul se desfasoara conform dorintelor mele, desi inca nu constientizez pe deplin adevarata resposabilitate a acestor lucruri. Eu sunt un copil, sunt mai copil decat acum patru ani cand am inceput liceul, si asta intr-un mod paradoxal. As lua-o de la capat fara sa schimb macar o suflare. Bucuriile, lacrimile, dezamagirea si reusitele, toate m-au transformat in cea mai iubita bubulina!
Revin la decizii. BAC-ul, Admiterea, emoltiile clasei a 12-a sunt incomparabile cu dificultatea alegerii pe care o am de facut. Imi doresc sa raman pe loc: sa fiu rasfatata tuturor. Ma tem de schimbari, desi mereu am schimbat cate ceva, spre exemplu locuinta. Poate ca am nevoie de stabilitate; hmm.. acesta poate fi un raspuns la intrebarea mea existentiala. Stabilitate deci..
In curand incepe distractia: ma asteapta o sala mare intr-o cladire veche. Seamana cu clasa in care am inceput scoala, tot "boboc" voi fi, doar ca in loc de flori pe bancute voi gasi cadavre pe mese de disectie. O sa fiu medic. Am o multime de planuri... vreau sa nu-mi pierd entuziastmul si vreau sa schimb ceva: totul!v]
Zilele astea mi-am revazut amintirile; toate. Am un zambet pe fata cand ma gandesc la viata de liceul cu lucrurile care mi s-au intamplat. Sunt convinsa ca nu am ratat nimic si am trait totul la intesitate maxima, in ritmul meu cel mai alert.
Sunt fericita, iar fericirea mea, pe viitor, depinde de alegerile pe care le fac acum.

zApAdA

Nu-mi displace ca a venit "primavara" cu zapada mai ceva ca in toiul iernii si ca mai am 3 luni pana sa dau Admiterea. M-am plictisit sa invat la bio si sa fac variante la mate. Oricum nu vreau sa ma plang, vreau sa scriu fiindca imi e dor sa scriu.
Inainte ma gandeam cum sa te lasi de scris pe blog cand ai atatea idei? Iar acum, desi am mereu idei, pana ajung acasa sa-mi deschid calculatorul imi pica ochii pe te miri ce, si uit ca aveam in cap sa scriu ceva.
As vrea sa ma dau cu sania; iarna asta nici macar la schi n-am mers. De-asta inca mai ninge, ca eu nu am apucat sa schiez; pana nu merg eu la schi nu se opri din nins! ha! uite ce argument bun ca lumea graviteaza in jurul meu! :))
Cateodata ma mai apuca ceva nostalgie legata de terminarea liceului, dar nu vreau sa scriu acum nimic despre asta .

Cozonac

Rasplata mea, dupa multa munca, rasplata sufleteasca sau morala, gandurile mele cele bune care s-au implinit in timp, dupa ce eu le uitasem acolo intr-un sertar, ma fac sa cred ca sunt un om important. Am reusit sa-i fac sa ma iubeasca pe cel mai bun tata si pe cea mai iubitoare mama, si-l am alaturi pe omul potrivit. Cunosc un barbat care scrie pentru mine si influentez mereu gandirea multor cunostinte. Dar pot eu sa ma descurc cu atata resposabilitate? Pot eu sa fiu atat de prezenta in vietile lor fara sa le fac rau? Nu e mai bine, oare, ca eu, cu gandirea mea atat de diferita de a lor, sa nu-i influentez? Imi doresc in fiecare clipa cate ceva, si simt cum toate dorintele mi s-au implinit. Ce pret voi plati pentru ca sunt asa de fericita? Mereu ma tem de un cutremur. Dar daca acest cutremur nu va fi un seism, ci un cutremur personal cauzat de o decizie proasta? Daca voi da cu piciorul lampii fermecate care-mi indeplineste dorintele? Ma tem si nu am incredere, iar cel mai mare dusman al meu sunt chiar eu. Imi doresc sa mi se indeplineasca numai gandurile bune!

Cel mai mult parfumul lui

Parfumul lui, felul in care ma saruta si ma strange la piept, dar mai ales parfumul lui....

Simtul olfactiv e atat de selectiv si totusi atat de bine configurat pe scoarta cerebrala. O culoare te impresioneaza de fiecare data, o atingere iti zguduie simturile, dar un parfum iti trezeste amintiri. Toate amintirile. Un parfum poate da timpul inapoi prin multitudinea de imagini, cuvinte si atingeri de care aduce aminte. Parfumul e prima conexiune dintre un barbat si o femeie.. Si tot pafumul pastreaza vie legatura dintre ei.

Parfumul lui e... cea mai frumoasa senzatie!

un pic de dor

I-am pierdut, sau mai bine zis, s-au pierdut. Inainte erau idolii mei, visam sa fiu ca ei si mi se parea ca lumea lor e perfecta. Dar au disparut. Magia s-a risipit odata cu plecarea lor si cu maturizarea mea. Mi-e dor de ei cateodata. Mi-e dor sa visez la cum va fi cand voi ajunge ca ei. Acum nu mai am ganduri marete. Multe le-am implinit, altele necesita munca, nu doar sa treaca vremea peste ele. Acum ma gandesc numai la BAC si Admitere. Imi placea sa citesc blogurile lor si cred ca mi-am facut propriul blog pentru ca imi doream sa fiu ca ei. Ceva din mine refuza sa creada ca in cateva luni ma voi pierde si eu de cei mai mici si voi merge acolo, in Orasul Nefagaduintei, unde toate gandurile frumoase se reduc la gripa porcina si politica.

Mereu mi-am dorit sa fiu mai mare, pentru ca atunci cand imi doream ceva mi se spunea ca voi primi cand voi mai creste. Am primit tot ce mi-am dorit, chiar si toate lucrurile la care nici nu indrazneam sa visez. Dar am ajuns mare prea repede si vreau sa tin timpul in loc. Imi place cum sunt acum, cum gandesc, ce prieteni am, imi plac dorintele de acum si nu vreau sub nicio forma sa le indeplinesc, iar apoi sa-mi pierd interesul fata de ele. Imi place sa alerg dupa idealuri. Cand privesc la cei mai mici ca mine imi amintesc cum eram eu in timpul pe care ei il petrec acum, imi amintesc ce gandeam, la ce speram. O dorinta naste pe alta, si uit mereu cat de tare m-au bucurat toate realizarile mele fiindca tot timpul imi doresc altceva, fara sa apuc sa zambesc si sa ma simt multumita fata de ceea ce am realizat.
E greu sa scriu la persoana intai.
Candva mi-am dorit sa fiu ca ei. Pareau perfecti, siguri pe ei, plini de viata si idei bune. intr-un fel am si ajuns ca ei, dar acum nu mai am aceeasi admiratie, acelasi entuziasm.
Nu ma simt batrana, din contra, ma simt mai copil ca niciodata si am senzatia ca pot face orice, dar cand privesc la altii, mai mici, mi se pare ca pierd ceva. Parca vreau sa raman cu ei, ca ei, dar vreau, inca mai vreau sa fiu mai mare, caci mai am multe de descoperit.

M-am facut mare!

Fix atunci cand as avea nevoie ca timpul ca ramana pe loc, sa ma astepte, ca poate mi-am uitat umbrela acasa sau nu e curent si nu am cand sa-mi mai calc tricoul, fix cand as avea mai multe de facut, timpul zboara. M-am trezit in luna august ca dintr-un somn bun, fara sa mai am timp nici sa mai respir. As fi vrut ca vacanta aceasta sa dureze la infinit, pentru ca a fost si este una din cele mai frumoase, dar trece minut cu minut..
:D